(de Paolo Giordani) La aproape 100 de zile de la începerea a ceea ce Moscova numește „operațiune militară specială” (versiunea post-sovietică a eufemării britanice are aproape întotdeauna implicații ironice), ipoteza unui încetare a focului în Ucraina și lansarea unor negocieri „serioase” încă pare îndepărtat, din diverse motive.
Primul și cel mai evident este că nu numai concurenții direcți, Rusia e Ucraina, dar și cel Statele Unite și China, ei cred că de pe câmpul de luptă se mai pot câștiga avantaje: politice, pentru când se vor deschide în sfârșit negocierile „serioase”, sau geopolitice, în vederea reorganizării globale pe care o va urma inevitabil acest război (numim lucrurilor pe numele lor). Al doilea esteabsența unui mediator credibil.
A Putin si a lui anturaj, acum ca obiectivele pe termen scurt au fost redefinite si ca erorile militare din prima faza au fost remediate, pare convenabil macar sa se finalizeze operatiunea Donbass si incearca sa strangi clestul spre sud, spre Mihail e Odesa, pentru a ajunge la Transnistria.
La Moscova sunt și cei care visează să poată reveni la ideea inițială: „lăsați ucrainenilor numai Galiția și Volinia și creați o nouă entitate federată, „Novorossija", Noua Rusie. Vise, de fapt. Zelensky iar „șoimii” americani și britanici, pe de altă parte, se concentrează pe furnizarea de arme noi și mai puternice, inclusiv luptători dezasamblați și reasamblați la fața locului, (nu rachete cu rază medie de acțiune, a spus ieri președintele Biden), pentru a spori dificultățile armatei ruse și, eventual, a inversa cursul conflictului sau în orice caz a-l obliga pe Putin să dea sfaturi mai blânde.
Statele Unite, oricât de precaute să evite escaladarea nucleară, recâștigă hegemonie în Europa (neglijate de Trump), obțin neașteptata reconsolidare și chiarextinderea NATO (cu prețul unor concesii inevitabile către Turcia lui Erdogan), posibilitatea de a slăbi semnificativ Rusia.
Pentru China, titan al comerțului internațional, acest război imediat este o pacoste, dar are avantajul de a forța Statele Unite, în ciuda eforturilor diplomatice ale lui Biden în sectorul indo-pacific, să se concentreze „medio tempore” pe teatrul european, să dea un nou impuls la acea arhitectură economico-financiară alternativă la dolar la care Xi Jin Ping lucrează de ceva vreme și pentru a preda definitiv gigantului asiatic un aliat puternic, dar nu mai hegemon: o inversare senzațională a raportului de putere față de epoca sovietică.
Cine are cel mai mare interes să ia măsuri pentru încetarea focului și deschiderea unor negocieri „adevărate”?
Turcia lui Erdogan, membră a Alianței Atlantice care se mișcă autonom, își propune să creeze o reeditare modernă a Imperiului Otoman și de aceea trebuie să poată fi acreditată ca putere emergentă în zonă: ce oportunitate mai bună decât mediarea între cei doi luptători? Europa, care este cea mai penalizată de conflict, ar avea, de asemenea, un interes să ia măsuri. Dar în acest moment trebuie să ne întrebăm: care Europa ar trebui să ia inițiativa? Nu atât țările din fostul Orient sovietic sau baltic, care în Federația Rusă au văzut și mai văd mereu, cu atât mai mult după 24 februarie, un vecin inconfortabil și amenințător, și care acum Boris Johnson ar dori să ademenească într-un fel de „Sfânta alianță” putin anti-rus si putin anti-uniunea europeana. Ar avea un interes în activarea nucleului istoric al țărilor eurovestului - Germania, Franța, Italia - că cu Uniunea Sovietică mai întâi și cu Federația Rusă mai târziu găsiseră o modus vivendi în numele lui realpolitik și obiective de interese comune (inclusiv, să recunoaștem, integrarea între producătorii și consumatorii de materii prime).
În fapt, Macron, Scholz si in sfarsit si Dragons ceva ce au trimis, înregistrând progresul în "diplomația cerealelor". Cu mare dificultate, pentru că există și va fi întotdeauna o diferență fundamentală între agresor și atacat. Dar, în unele cazuri, a nu fi suficient de inventiv poate fi costisitor. După colț, în noua ordine globală, există riscul ca vechea Europa, daca se poate, conteaza si mai putin decat azi. Este esențial caUe - a crescut mereu ori de câte ori a trebuit să depășească situații de criză internă și externă - redescoperi unitatea și profită de oportunitatea pe care ți-o oferă acest moment anume, pentru a-ți desfășura întreg potențialul și a da formă unei politici externe și de securitate comune efective, și nu doar declamate.
