(John Blackeye) Marele Totò nu și-ar fi putut imagina niciodată o asemenea situație, într-adevăr, poate că ar fi râs. Toată Italia s-a închis acasă din cauza unui virus, sau mai bine zis, toată lumea s-a închis acasă din cauza unui virus. Poate că ar fi inventat o altă poezie, un „nivel modern”. El, Totò văzuse alte tragedii, cele ale Războiului, acelea prea groaznice. Dar dacă ar fi vreodată posibilă o comparație între tragedii, aș îndrăzni să spun că în timpul războiului cunoști și vezi inamicul, în acest război împotriva pandemiei nu cunoști inamicul și nu-l vezi.

Și așa ne-am trezit cu toții închiși în casă, frumoși și urâți, buni și răi, tineri și bătrâni, toți pusi la zero de un nivel invizibil.

Mari manageri, profesori, medici, generali, manageri împreună cu angajați, studenți, bolnavi, soldați și muncitori, ne-am trezit acasă observând cerul în afara ferestrei în speranța că totul va trece cât mai repede și ne vom putea întoarce la face ceea ce s-a făcut înainte.

Dar aceasta ar fi cu adevărat speranța? Adică toată lumea se întoarce la cum era înainte? Deocamdată transcendentul nu-și mai găsește loc în conștiința întregii umanități și marele risc este ca după trecerea pandemiei, pentru că și pandemia are un început și un sfârșit, totul se va întoarce la fel ca înainte.

Cred cu tărie că această urgență globală reprezintă un punct de cotitură pentru umanitate.

O boală care nu privește pe nimeni în față și care ucide atât pe cei bogați, cât și pe cei săraci, atât pe cei puternici, cât și pe cei fără apărare, ar trebui să ne facă să reflectăm.

În spatele acelor ferestre sau pe balcoane, pentru a savura acele sufluluri de aer pe care le luasem de la sine înțeles, ar trebui să înțelegem cu adevărat că nimic nu poate fi luat de bun. Ar trebui să ne dăm seama că viața nu este în mâinile noastre și că totul se poate schimba în orice moment.

Succesul, carierele, banii probabil nu au fost rezultatul abilității noastre, dar făceau și parte dintr-un mecanism social care răspundea unor reguli.

Toată această liniște din afara balcoanelor ar trebui să ne ajute să reflectăm asupra micimei puterii noastre și probabil am putea crede că totul a fost un dar și nu rezultatul priceperii.

Elocvența, inteligența, perspicacitatea și determinarea poate nu aveau niciun folos dacă capătul firului era același pentru toată lumea. Da, pentru că în spatele acelei ferestre, închiși de un virus invizibil, suntem cu toții acolo.

Cred că acest eveniment extraordinar reprezintă cu adevărat un punct de cotitură pentru Umanitate. Nu numai pentru cei care s-au bazat întotdeauna pe marile lor abilități de a trece într-o societate ambițioasă și cinică, ci și pentru toți cei care și-au petrecut viața făcând rău altora. Acest virus, care nu poate face bine, în condițiile în care ia câteva mii de oameni de pe fața pământului în fiecare zi, poate avea o mică latură pozitivă, adică să-i țină pe cei care sunt prinși în cuștile propriei conștiințe, cât și în propriile case, până acum câteva zile și-au făcut – „rău” – rostul vieții. În spatele acestor ferestre, respirând o gură de aer, se află și hoți, traficanți de droguri, escroci și mafioți care, în fața unei lumi care se blochează, sunt, din fericire pentru noi, nevoiți să-și oprească și ei nelegiuirile.

În spatele ferestrelor a milioane de apartamente din întreaga lume se află și familii și poate aceasta este ocazia de a înțelege că oamenii pe care îi avem lângă noi nu sunt acei dușmani cu care ne-am obișnuit să ne luptăm cu ură. Acest timp de carantină forțată ne pune în situația de a ne detoxifiere de otrava pe care societatea ne-a injectat-o ​​de zeci de ani. Taticii au ocazia să înțeleagă că meciurile de fotbal, campionatele și tot ce făcea un zgomot absurd în jurul acestor medii nu erau altceva decât nimic. Duminicile petrecute în fața televizorului sau pe un stadion, urmărind douăzeci și doi de jucători urmărind o minge, nu erau altceva decât nimic. Mostrele lor sunt acum pozitive pentru boală și dacă cineva dintre ei are credință, se roagă lui Dumnezeu să iasă din ea.

Mamele pot reveni să fie regina casei, centrul familiei. Ei pot lăsa deoparte oja, machiajul și sălile de sport pentru a-și privi copiii în ochi fără a-și delega educația acelui blestemat de televiziune care vrea să ne transforme în automate fără conștiință. Toată lumea poate redescoperi sensul familiei împreună.

Ei bine, virusul nu poate avea nicio latură pozitivă, dar oferă un punct de cotitură întregii umanități. Dacă totul merge bine - și asta nu depinde de optimismul nostru sănătos sau de puterea noastră - dar totul este în mâinile lui Dumnezeu, vom putea reseta contorul răului și vom începe din nou pe calea binelui și dacă atunci vom reuși să ne reaprindem conștiința și să înțelegem că în afara acelor ferestre există un Dumnezeu Creator pe care l-am înlocuit recent simțindu-ne ca niște părinți veșnici, atunci acel Soare pe care acum căutăm cerul respirând adânc după acele respirații de aer pe care le-am luat de bune, acel Soare va intra in noi.