În ciuda rezultatelor electorale, iranienii sunt totuși conștienți că figura președintelui din Iran este, de fapt, simbolică, deoarece puterea reală este deținută de Liderul Suprem, Ali Khamenei.
de Emanuela Ricci
Ziua alegerilor prezidențiale din Iran a avut loc pe fondul incertitudinii și tensiunii cu o națiune împărțită între dorința de schimbare și resemnare în fața unui sistem clerical prea înrădăcinat și decisiv în alegerile țării. Estimările privind prezența la vot până la ora 17 arătau un îngrijorător de 30%, secțiile de votare au rămas deschise până la miezul nopții, ajungând la 41%, față de 48% la alegerile precedente.
Schizofrenia zilei alegerilor s-a manifestat prin contrastele dintre imaginile difuzate de presa de stat, care prezentau cozi lungi de alegători, și videoclipurile difuzate pe rețelele de socializare din străinătate, care înfățișau în schimb secții de votare părăsite și scrutatori plictisiți. Alegătorii s-au trezit la o răscruce: încearcă să se schimbe cu votul dând un semnal puternic regimului sau se abțin dând dovadă de resemnare față de o putere care și-a consolidat puterea absolută de-a lungul anilor cu violență.
Alegerile prezidențiale au fost anticipate cu un an din cauza morții premature a președintelui ultraconservator ebrahim raisi într-un accident de elicopter. Alegeri în care Republica Islamică se confruntă cu probleme semnificative atât în țară, cât și în străinătate.
Iranul este în prezent implicat într-un conflict proxy împotriva Israelului prin milițiile sale străine (Houthis, Hezbollah, Hamas) și se află la un pas de obținerea unei arme nucleare, grație ajutorului tehnologiei chino-ruse. Ambiții care însă sărăcesc din ce în ce mai mult țara cu inflația la 53% și clasa de mijloc redusă acum la sărăcie. În același timp, protestele sociale conduse de mișcare sunt în creștereFemei, Viață, Libertate“, de cele mai multe ori sufocat de regim cu o represiune violentă nemaiîntâlnită până acum (crime de fete au ajuns în știrile lumii, dar descrise de regim ca faptice, cauzate de accidente nefericite).
Revenind la turul electoral dintre candidați, Masoud Pezeshkian este singurul reprezentant al reformiștilor acceptați de regimul clerical să candideze la funcția de președinte al Iranului. Pezeshkian pare să ofere moderație voalată, respectând deplin sistemul clerical-militarist de la putere. Pe cealaltă parte există Saeed Jalili care reprezintă cea mai intransigentă aripă a conservatorilor, cu o poziţie dură faţă de Israel şi Statele Unite. Îl urmează pe general Qalibaf iar clerul Mostafa Pourmohammadi, ambele cu viziuni diferite dar, cu toate acestea, fidele practicilor actualului regim.
În ciuda acestui fapt, rezultatele preliminare ale numărării voturilor îl arată pe Pezeshkian în frunte cu peste 42% din preferințe, urmat de Jalili cu aproape 39%. Se aprinde așadar flacăra speranței pentru un management mai moderat, chiar dacă promisiunile electorale rămân în mare parte compatibile cu situația actuală a țării. Cu un președinte moderat, s-ar putea încerca să se intervină asupra corupției rampante, asupra politicilor de sprijinire a celor săraci și asupra unui management mai bun al economiei. Un președinte moderat este probabil ceea ce are nevoie Liderul Suprem astăzi pentru că fermentul mișcărilor sociale și al străzilor ar putea deveni, pe termen scurt-mediu, o problemă cu adevărat serioasă pentru stabilitatea regimului, și în lumina probabilei intrări directe în război, dacă Israelul decide vreodată să atace Hezbollah pe teritoriul libanez.
De altfel, reprezentantul iranian la ONU a anunțat că, în cazul unui atac israelian asupra Libanului, Iranul va răspunde cu un război total împotriva regimului sionist, implicând toate fronturile rezistenței.
În concluzie, votul iranian din 2024 este mai mult decât un simplu exercițiu de democrație, este o reflectare a contradicțiilor și tensiunilor profunde care străbat țara. Iranienii și-au exprimat dorința de schimbare într-un context de represiune și incertitudine, iar viitorul țării rămâne un necunoscut, prins între speranța moderației interne și presiunile unui regim clerical deschis ostil lumii occidentale, în frunte cu SUA și Israel. În acest context, ayatollahii cedează de bunăvoie ademențiilor Chinei și Rusiei (schimb de tehnologie, arme și resurse energetice), permițând astfel țării să reducă puncte procentuale de inflație, din cauza sancțiunilor grele americane.
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru!