în 2024, situația datoriei publice italiene continuă să reprezinte una dintre principalele provocări economice pentru guvern și țară. Italia, cu una dintre cele mai mari rate datorie/PIB din zona euro, se află într-un echilibru delicat între nevoia de a reduce datoria și nevoia de a susține creșterea economică. În prezent, datoria publică italiană se situează la aproximativ 140% din produsul intern brut, procent care rămâne ridicat, deși în scădere ușor față de vârfurile atinse în timpul pandemiei de COVID-19.

Giorgia Meloni, a decis să reducă deficitul public sub 3% din PIB până în 2026. Decizia a fost luată în cadrul unei ședințe a cabinetului de la Roma, marți trecută, marcând un obiectiv important în încercarea de restabilire a finanțelor publice ale țării. În 2022, deficitul Italiei a atins 7,4% din PIB, o cifră alarmantă care a împins guvernul să întreprindă o politică economică mai riguroasă și mai orientată spre stabilitate.

Meloni a spus că administrația sa adoptă un curs de acțiune „prudent și responsabil” în chestiuni financiare. Guvernul a cerut însă și Comisiei Europene o prelungire pentru restructurarea globală a datoriei publice, propunând un interval de șapte ani, maximul permis de noul Pact de Stabilitate și Creștere. Italia, de fapt, se numără printre țările cu deficite definite drept „excesive” de către Uniunea Europeană, care oferă guvernelor între patru și șapte ani să reducă semnificativ noile datorii.

Pentru 2023, executivul italian promisese că va reduce deficitul la 4,3% din PIB, însă planurile nu vor fi oficializate până când nu vor fi disponibile noi date economice de la Istat, așteptate luni viitoare. Reducerea semnificativă a deficitului se va realiza datorită măsurilor restrictive implementate de ministrul Economiei Giancarlo Giorgetti, care a redus drastic subvențiile pentru clădiri, în special „110% Superbonus”. Acest bonus le-a permis proprietarilor de imobile să obțină acoperire integrală de la stat pentru investițiile energetice, dar a reprezentat o povară economică nesustenabilă, costând banii publici peste 120 de miliarde de euro.

Potrivit analiștilor, scăderea investițiilor imobiliare va fi compensată de creșterea investițiilor în cadrul planului european de redresare, Italia primind 190 de miliarde de euro în împrumuturi și granturi subvenționate în cadrul programului UE post-pandemie.

Italia, de fapt, beneficiază de sprijin financiar din partea Uniunii Europene prin planul de redresare post-pandemie, care asigură 190 de miliarde de euro în împrumuturi și granturi pentru a promova creșterea și modernizarea țării. Aceste fonduri, dacă sunt utilizate eficient, ar putea stimula o redresare economică suficientă pentru a limita povara datoriei publice pe termen mediu.

Între timp, guvernul a spus că cheltuielile publice vor crește cu doar 1,5% în termeni reali în următorii câțiva ani, conform cerințelor Comisiei Europene. Cu toate acestea, unii factori, cum ar fi dobânda datoriei și anumite tipuri de cheltuieli economice, sunt excluși din calcul. Planul de reducere a deficitului prezentat de Italia își propune să fie mai ambițios decât indicațiile UE, profitând de tendința pozitivă recentă a veniturilor fiscale și planificând noi reduceri de taxe.

Deși datoria generală rămâne ridicată, Oficiul Parlamentar de Buget (PBO) estimează o creștere economică de aproximativ 1% atât pentru anul acesta, cât și pentru anul viitor. Experții consideră că provocările financiare ale țării în următorii ani sunt semnificative, dar pot fi abordate cu determinarea și disciplina economică potrivite.

Calea trasată de guvernul Meloni reprezintă așadar un pariu curajos pe capacitatea țării de a restabili finanțele publice fără a încetini prea mult creșterea economică. Drumul este îngust, dar obiectivul reducerii deficitului sub 3% până în 2026 ar putea fi fundamental pentru a garanta Italiei o mai mare stabilitate financiară și o reducere a dependenței de ajutorul european.

În general, situația datoriei publice italiene în 2024 rămâne o provocare complexă și pe termen lung. Combinația dintre austeritate fiscală, utilizarea eficientă a fondurilor europene și stimularea creșterii va fi cheia pentru a permite Italiei să își reducă datoria și să asigure sustenabilitatea economică pe termen lung.