(de Pasquale Preziosa) China este prezentă în 48 de state africane, din cele 54 recunoscute și desfășoară o politică de investiții bine structurată similară cu cele deja existente în Tunisia și discutată într-un alt articol.
Acest lucru nu poate fi nou pentru geopolitică.
Deja din 1949, data înființării Republicii Populare, China a acordat atenție politică Africii cu principii maoiste legate de anti-colonialism și sprijin pentru mișcările de eliberare: Lumea a treia și nealinierea au fost conceptele geopolitice dezvoltate în acea eră istorică .
Istorică a fost vizita din anii 60 a lui Zhou Enlai, care a stabilit platforma politică a relațiilor viitoare dintre cele două continente bazate pe: egalitate, reciprocitate, neintervenție în politica internă (Limes).
Perioada de dezvoltare economică și militară a Chinei în străinătate coincide cu dispariția lui Mao Zedong și cu consimțământul ca producătorii chinezi să aibă acces la creditul de stat. La începutul anilor 2000, a fost împărtășit Forumul pentru Cooperare China-Africa, care a fost urmat de o adevărată Carte Albă, care a dus la consolidarea relațiilor politice reciproce dintre țări, reafirmând principiile convenite de Zhou Enlai.
Cele două continente au nevoie unul de celălalt: chinezii au nevoie de resurse naturale, iar Africa are nevoie de infrastructură. China, în anumite privințe, pare să aibă aceleași nevoi ca și țara noastră.
În 2014, China a importat resurse în valoare de 200 de miliarde de dolari din Africa și 90 de miliarde de dolari din Africa. 86% din importurile din China sunt petrol și minerale. 90% din importurile africane se concentrează pe trei sectoare importante: transportul, mărfurile fabricate și textilele.
Cei care nu dispun de resurse naturale devin îndatorate față de China: Mauritius importă de 40 de ori mai mult decât exporturile.
În 10 ani, Ghana a trecut de la 70 de milioane de dolari la 4 miliarde de dolari. Cu toate acestea, există o complementaritate economică între cele două continente. În Africa Centrală și de Vest, China își mărește și mai mult activitățile de investiții susținute de Eximbank (Veneto Banca Group), aceasta este o regiune africană francofonă (Africaintelligence).
Ce s-a schimbat dinainte?
Se pare că acum China își crește implicarea mult mai mult în construcția de infrastructuri „grele” și gestionarea ulterioară a acestora, un sector lăsat anterior exclusiv Franței.
Drumurile, aeroporturile, porturile și căile ferate sunt proiecte majore chineze în această parte a Africii.
China Communications Construction Co. (CCCC), menționată deja pentru Tunisia, va inaugura 133 km de autostrăzi în Senegal pentru a face legătura între orașele Thies și Touba.
În Camerun, o filială CCCC construiește 215 km de autostradă care va face legătura între orașele Douala și Yaou.
În Gabon, o filială a CCCC a câștigat un contract în iulie anul trecut pentru construcția a 850 km de drumuri.
Aeroportul Internațional Lome va fi extins de o altă sucursală chineză cu un nou terminal.
Pe Coasta de Fildeș sunt în curs lucrări pentru construcția de porturi și extinderea rutelor fluviale.
Toate aceste inițiative nu sunt negative pentru Franța, care însă se propune pentru faza de gestionare a marilor infrastructuri, dar situația se schimbă.
În Senegal, unde Franța desfășoară o puternică companie de construcții, condusă de cunoscutul Gerard Senac, Beijingul dorește ca următoarea fază de management să urmeze construcția.
De-a lungul timpului, China a dezvoltat o strategie politică, militară și economică și un plan pentru Africa, cu beneficii ample pentru economia chineză, Europa și vechile puteri coloniale europene par să nu fie dispuse să se angajeze pe acest continent, cu excepția Franței, care este singura piață potențială pentru următorii câțiva ani, care urmează să fie dezvoltată și stabilizată.
Europa și, în special, Italia, suferă un puternic val migrator din Africa, cu impact social major, în timp ce China funcționează, pe acel continent, pentru propriile beneficii, iar Franța se apără cât de bine poate.
Poate că trebuie să ne consolidăm strategia de cooperare pentru acest mare continent, care prezintă numeroase oportunități pentru producția noastră, în special în transporturi, mărfuri manufacturate și, parțial, textile; Italia nu este bogată în resurse naturale, dar trebuie să le importe așa cum face China de ceva timp.
Cooperarea cu Africa va face doar sectorul comercial cu Italia mai eficient.