(de Giuseppe Paccione) După cum am vrut să demonstrăm, comunitatea internațională, cu sprijin larg din partea Adunării Generale a Națiunilor Unite și a Consiliul Drepturilor Omului, adoptând rezoluția A / ES-11 / L.1, a condamnat actul agresiv rus față de Ucraina. Amenințarea sau folosirea unei acțiuni militare coercitive contrare Cartei ONU este în mod evident ilegală în temeiul dreptului internațional și răspunderea penală internațională ar putea apărea din decizia de a efectua comportamentul agresiv. Consider că însăși societatea internațională trebuie, în orice mod, să se miște pentru a asigura responsabilitatea pentru încălcarea gravă prin agresiunea dreptului internațional, pentru a consolida tot mai mult Carta ONU și a susține ordinea juridică internațională care se bazează pe pilonii normelor.
Având în vedere lipsa de competență a organului de justiție penală internațională de a urmări infracțiunea de agresiune comisă de cetățenii statelor care nu sunt părți la Statutul Curții Penale Internaționale, întrucât în acest caz atât Rusia, cât și Ucraina nu au ratificat Statutul; al Romei, au apărut o serie de propuneri cu privire la modul în care poate fi exercitată jurisdicția penală în situația crizei ucrainene. Adunarea Generală a ONU, de exemplu, ar putea recomanda înființarea unuia Curtea penală hibridă sau mixtă și internaționalizată, astfel încât crima de agresiune să fie negociată și convenită între Națiunile Unite și Ucraina, luăm de exemplu Tribunalul special pentru Sierra Leone stabilit cu un acord între organele ONU și administrația locală.
Cu siguranță, se poate considera că un Tribunal instituit prin rezoluția recomandată de Adunarea Generală a ONU oferă diferite avantaje. În primul rând, abordarea ar fi cea a adunării plenare a Națiunilor Unite, care se caracterizează prin fenomenul multilateralismului, nu doar atât, dar este considerată, fără îndoială, organul la care să apelăm atunci când vine mecanismul organului politic al ONU. a gem din putere de veto de Rusia. În al doilea rând, așa cum sa menționat deja, putem lua exemplul Tribunalul special pentru Sierra Leone, constituind o instanță penală mixtă, care a fost expresia voinței statului însuși și nu este un organism al ONU, creată cu acord între secretarul general al Națiunilor Unite, care primise mandat de către Consiliul de Securitate pentru a negocia cu guvernul Sierra Leone și de către președintele Sierra Leone; dar şi modelul instanţei internaţionale hibrid o mixt de Camere extraordinare stabilit în cadrul tribunalele cambodgiene, în care judecătorii și procurorii străini au fost prezenți alături de cei naționali, pentru a asigura un proces echitabil. Înființarea acestor Camere speciale a fost adoptată de unul rezoluție aprobat de Adunarea Generală a Națiunilor Unite. Aceste două exemple arată posibilitatea că este posibil să se înființeze o instanță fără a fi nevoie să treacă prin organul politic al ONU, ceea ce ar oferi guvernului de la Kiev posibilitatea de a acorda o instanță mixtă. În al treilea rând, o instanță mixtă ar evita, de exemplu, problema imunităților pentru organele statului și a putea judeca acestea.
S-ar putea gândi, în opinia scriitorului, la o modificare a uneia sau două fraze a normelor de jurisdicție ale Statutului referitoare la Curtea Penală Internațională, mai degrabă decât înființarea unui tribunal ex novo e ad-hoc. Este bine cunoscut faptul că negocierile sau negocierile în jurul temei crimei de agresiune au fost lungi și controversate, din cauza pozițiilor foarte diferite ale statelor contractante ale Statutului de la Roma cu privire la fondul jurisdicției. Deși o modificare în cadrul Statutului ar fi cea mai bună cale, este foarte probabil ca voința politică probabil să nu dorească să extindă jurisdicția crimei de agresiune care implică state care nu au contractat Statutul. Astfel de negocieri ar presupune participarea la grupul de lucru privind amendamentele de către Adunarea Statelor Părți a organului de justiție penală internațională, negociind un amendament care este acceptat de toți membrii adunării. În orice caz, toate statele ar trebui să-și exprime disponibilitatea de a adera la Statutul de la Roma acolo unde acesta există modificat institutul referitor la crima de agresiune în timpul Conferinței de la Kampala din 2010. Abia din acel moment va exista cu adevărat aplicarea deplină a interzicerea amenințării și folosirii forței armate pilon al Cartei ONU, atunci când fiecare stat își exprimă disponibilitatea de a conveni asupra chestiunii ca cetățenii săi să nu comită infracțiunea de agresiune sau să ajungă sub lentila instrumentului de urmărire penală și urmărire penală.
Propuneri de înființare au fost prezentate de câteva săptămâni tribunal în Ucraina, asemănător cu cel al Nürnberg, pentru a urmări infracțiunea de agresiune în situația conflictului ruso-ucrainean, chiar dacă tribunalul de la Nürnberg era considerat o instituție de justiție a învingătorilor. În mod clar, trebuie să existe o acțiune categorică rapidă din partea Adunării Generale și ar trebui încheiat rapid un acord între Națiunile Unite și autoritățile guvernamentale de la Kiev privind înființarea unei instanțe penale hibride de agresiune. Trebuie asigurată responsabilitatea pentru încălcarea prevederilor Cartei ONU pe care este ancorată întreaga ordine internațională, adică interzicerea acțiunii coercitive prin forța armată, consacrată în alb și negru în Carta Națiunilor Unite.
