(de Andrea Pinto) Un război lung este de așteptat în Ucraina, în ciuda dificultăților rusești semnalate de presa occidentală. Cu toate acestea, Rusia este din ce în ce mai prezentă în Orientul Mijlociu, Africa (congolez) America de Sud (Venezuela în frunte) e Balcani, dar și în Iran e India ca să nu mai vorbim de China. Sancțiunile occidentale, se pare, nu par să fi afectat atât de mult economia internă a Federației, ceea ce, în schimb, a pus în frâu economiile europene cu raționalizarea gazelor și petrolului, ca să nu mai vorbim de pericolul foametei în Africa și Mijlociu. Est.din cauza încetinirii plecărilor prin navele de marfă de grâu și cereale ucrainene.
Pe partea militară, mulți analiști independenți susțin că Federația Rusă a folosit doar 10% din potențialul său militar în Ucraina, golind, deocamdată, cea mai mare parte din vechiul său arsenal datând din Războiul Rece. Moscova a oferit, deocamdată, doar o mică mostră din potențialul său tactic și strategic modern prin lansarea de rachete hipersonice cu rază medie și lungă de acțiune, Khinzal, sarmatian etc .. Un exemplu de modus operandi Rusă i se spune de către supraviețuitorii războiului cecen către Reuters: „rușii de atunci au dărâmat totul la pământ, clădiri, centre comerciale, spitale, școli dar și și mai presus de toate drumurile asfaltate, era imposibil de mutat, era imposibil de trăit”.
În Ucraina, deocamdată, însă, tactica elastică este preferată de ambele părți ale celor două părți între cuceriri și recuceriri de teritorii pierdute și apoi reluate. O modalitate de a bloca conflictul și de a testa rezistența ajutorului internațional și a guvernelor mondiale, dintre care multe între timp au căzut sau se află în mare dificultate în fața inflației în creștere (tot din cauza gazului rusesc), care îi pune sub presiune. cetăţenii. Odată cu venirea iernii totul va fi mai complicat pentru că Rusia ar putea închide sau reduce fluxul de gaz după bunul plac. Guvernele europene au prevăzut deja planuri extraordinare de raționalizare a energiei, până la obținerea independenței depline, care este așteptată pentru Italia nu mai devreme de sfârșitul anului 2024.
Într-un context foarte fluid care, de fapt, reproiectează o nouă ordine mondială multipolară, înnăscut e Uniunea Europeană au arătat, încă o dată, chiar și în fața unui război sângeros în propria lor curte, viziune strategică slabă și unicitatea voalată a scopului, susținând astfel unul dintre obiectivele lui Putin: decretează era NATO, ONU și eterogenitatea Uniunii Europene.
Examenul făcut pe tema de pe este foarte interesant furnici.net de către general Pasquale Preziosa, fost șef alForțele aeriene militare Italiană până în 2016 și astăzi președinte al Observatorului de Securitate #Eurispes.
Războiul este un fenomen sociologic tipic. Nu este așadar surprinzător iluzia persistentă din fiecare dintre noi de a cunoaște fenomenul complex al războiului și de a ghici imediat soluții fără efortul de reflecție și cercetare. Într-un articol apărut pe Afaceri străine (4 august 2022), Alina Polyakova e Lyya Timtchenko ei susțin că „Cu fiecare membru care oferă o anumită formă de asistență Ucrainei (militară, umanitară sau financiară), realitatea este că alianța este deja implicată în război chiar și fără „ghete pe teren””.
Acest concept pare oarecum iluzoriu și, prin urmare, ar putea duce la concluzii care nu sunt în concordanță cu strategia deja declarată de Alianța NATO și Uniunea Europeană (UE) pentru contracararea invaziei ruse a Ucrainei. NATO pentru războiul din Ucraina a arătat o nouă unitate de intenție politică care s-a pierdut în ultimii ani, Statele Unite au dat dovadă de un mare angajament față de apărarea Europei și țările europene, cu o foarte mare majoritate, au dat dovadă de un important poziție politică împotriva Rusiei pentru invazia nemotivată a Ucrainei cu o decizie rapidă de a mări bugetele naționale de apărare. Ajutorul acordat Ucrainei este atât pe bază voluntară, cât și legitimat de dreptul internațional.
Poziția Alianței de la începutul conflictului a fost clară: „Sprijinul aliat este constrâns de imperativul nebeligeranei. Aliații NATO au precizat dinainte că nu au dorința de a se confrunta direct cu Rusia, de unde respingerea unei zone de excludere a zborului sau a oricărei alte mișcări care implică riscul unei escalade involuntare”.
Prin urmare, NATO nu va interveni în războiul în curs dintre Ucraina și Rusia, nici ajutorul militar nu poate fi configurat diferit de prevederile articolului 51 din carta ONU. Tratatul internațional privind comerțul cu arme adoptat de Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 2014 este în prezent în vigoare, care evocă posibilitatea statelor de a interveni numai în scop de autoapărare.
Controlul ajutoarelor militare acordate Kievului urmărește în esență raționalizarea și controlul afluxului de armament pe teritoriul ucrainean pentru a evita dezeconomiile și pierderea controlului asupra acestora în temeiul tratatului internațional privind comerțul cu arme. Căutarea unei mai mari eficiențe organizaționale în distribuirea armelor nu poate configura niciun concept de implicare directă în războiul aflat în desfășurare.
Ucraina nu face parte din NATO și, prin urmare, nu este o țară la care clauzele Tratatului Atlanticului de Nord sau art. 5 pentru sprijin reciproc în caz de agresiune. În contextul țărilor NATO, însă, este posibil să se identifice poziții politice care nu coincid perfect între ele.
Vechea Europă care este departe de frontul ucrainean exprimă poziții mai puțin radicale („nu trebuie să umilim Rusia”) față de Rusia în comparație cu noile țări NATO din Europa de Est care încă poartă semnele tristului trecut sovietic. Acolo Curcan, deși inclusă în NATO, dar nu în Uniunea Europeană, este purtătoarea unor interese strategice foarte diferite de restul Europei și NATO (a achiziționat sisteme de rachete rusești și astăzi Rusia a fost identificată ca o nouă amenințare pentru țările NATO) . Erdogan, a reușit să-și construiască o imagine a Turciei ca țară balama cu Orientul Mijlociu și Asia și în acest rol s-a angajat împreună cu ONU ca mediator pentru deblocarea transportului de grâu ucrainean în Africa.
Africa este continentul cu cea mai mare atenție împreună cu zona Orientului Mijlociu și fosta Iugoslavie din Rusia, Turcia și China. În special, Siria, Libia, Somalia și Balcanii sunt zonele în care Rusia și Turcia țin întâlniri chiar și la cele mai înalte niveluri pentru a stabili noi zone de influență profitând de dificultățile mișcării politice din Europa (Italia) și ale SUA în acele teatre mlăștinoase conduse în cea mai mare parte de autocrații corupte.
Este un moment de mare tranziție în echilibrul mondial, unde concurența strategică identificată și semnalată de Hockett a luat locul războaielor tradiționale care astăzi reprezintă doar semnul de avertizare al posibilelor explozii în domeniul economic, financiar, tehnologic și al sănătății. În noua eră a incertitudinii, nu mai este posibil să se aplice în continuare paradigmele acum degradate ale erei anterioare legate de risc.
Războiul din Ucraina trebuie tratat cu o lentilă strategică și politică diferită pentru a guverna mai bine consecințele care se vor manifesta în curând. Momentan, documente strategice unice dezvoltate de Occident sunt pentru NATO noul concept strategic recent aprobat la Madrid și pentru Uniunea Europeană acesta Busolă strategică aprobat cu câteva zile înainte de invadarea Ucrainei.
Primul document propune un fel de noul Război Rece cu identificarea unei amenințări clasice: the Rusia, și un nou accent pe China. Al doilea document, pe de altă parte, propune din 2025 o pregătire a 5000 de unități pentru a face față urgențelor europene pentru o apărare europeană avansată.
Ambele documente, din păcate, nu conțin strategii inovatoare pentru a face față incertitudinii noii ere, ci mai degrabă par insuficiente pentru a satisface noua cerere de securitate din Occident, cu particularitatea că fiecare țară va continua să facă investiții tehnologice și militare în principal conform propriilor ei. agenda nationala.
Cu aceste premise, orice implicare a NATO în războiul dintre Rusia și Ucraina ar părea a fi o întindere ale cărei consecințe ar fi mai grave decât dezastrul geostrategic observat în Libia pentru intervențiile militare occidentale din 2011.