(de John Blackeye) Nu știu cât de ortodox este să te prezinți individual în fața poporului italian pentru a explica ce urmează să facă, chiar dacă președintele Consiliului de Miniștri apare la televizor. Președintele Statelor Unite însuși se prezintă națiunii înconjurat de o mulțime de colaboratori, dar aici, în Italia, unde „eroii momentului” sunt cei din secțiile de spital și în spatele caselor din supermarketuri, cineva continuă să atragă toți atenția comunității naționale de a dicta monologuri monotone unei națiuni întregi.
În fața unei pandemii care demonstrează un impact asupra populației egal cu zece la sută dintre cei infectați, cel puțin dacă se calculează proporția dintre tampoane efectuate și cele pozitive găsite, Prim-ministrul, Giuseppe Conte, s-a prezentat pentru a unsprezecea oară oferind cifre statistice și scenarii evolutive ipotetice care ar trebui să servească pentru a menține populația bună într-un context socio-economic în care regulile jocului dictează un virus letal.
De asemenea, se întâmplă ca în timpul acestor monologuri care să fie liniștitoare pentru tonul vocii premierului, dar care nu corespund siguranței reale, dat fiind că și astăzi au ajuns la Aproape cinci sute de creatori italieni, există posibilitatea de a face politică sau de a transforma totul într-un miting electoral.
Premierul i-a atacat în mod direct pe cei doi reprezentanți principali ai opoziției în Parlament, acuzându-i de atacuri politice la adresa sa și denaturarea realității. Cu toate acestea, se părea că în ultimii optzeci de ani rolul opoziției politice din Italia, neputând face nimic altceva, era doar asta. Este posibil ca primul ministru să fi început să denatureze rolurile sau să le interpreteze pe ale sale ca pe ale unui monarh incontestabil căruia nu îi plac criticile oponenților săi.
În tot acest mic teatru care, totuși, în cel de-al patrulea episod al său, nu a schimbat încă drama situației din Italia cu o singură iotă, dat fiind că după luni nu există încă măști pentru populație, s-a făcut și o mențiune a Europei , ca instituție, încercând pentru a unsprezecea oară să sugereze că totul este în regulă și că tot ce se întâmplă este sub control și rezultatul calculelor și planificării de către guvern.
În schimb, opusul este clar. Europa, marele bolnav terminal, continuă să prezinte toate simptomele unei boli care nu are leac. Olanda se opune euro-obligațiunilor solicitate de Italia, Franța și Spania. Germania îl cheamă pe șeful guvernului nostru să-l convingă să justifice încă un refuz la cererile italiene. Reprezentanții italieni la vârful instituțiilor europene nu sunt invitați la ședințele în care se iau decizii. Turnul Babel, în fața atâtor confuzii, arată ca un sanctuar montan tăcut și rece.
Întreaga Uniune Europeană se arată lumii ca o organizație în dezacord care are doar numele de uniune, întrucât fiecare națiune, chiar și în cazuri de urgență precum cea actuală, se alătură rândurilor pentru a menține pozițiile naționale, ignorând strigătele de ajutor de la cine trebuie să se poată baza pe un sistem de colaborare.
Nu a fost înțeles, de fapt, a ce face Uniunea Europeană. Dacă nu poate interveni pentru a-i ajuta pe cei care cer ajutor în momente dramatice de genul acesta, la ce servește? Grecia ne-ar putea oferi răspunsul dacă nu s-ar fi angajat să se confrunte cu virusul pe de o parte și cu devastarea economică și financiară la care a adus însăși Uniunea Europeană.
Răspunsul este foarte clar în mintea tuturor italienilor. Un monstru anacronic al birocrației și al curentelor de interese nu mai are niciun motiv să existe iar eforturile guvernului italian de a implica faptul că totul este bine sunt inutile.
Nimic nu este bun. Toată lumea a observat-o, atât politicienii de top, cât și oamenii atenți, puțin distrăși în această perioadă de meciurile de fotbal și de programele de cult duminică după-amiază.
Am auzit această terminologie pe buzele multor medici în ultimele luni, care acum a devenit publică, dar poate că a sosit momentul, după pandemie, să deconectați aparatul de respirat de o Europă Unită care nu servește absolut nimic în afară de supunerea statelor suverane sub egida câtorva luminați.