Surprins că, cel mai probabil, nu vom putea cheltui toți banii prevăzuți de PNRR? Biroul de Cercetare CGIA nu este și această „conștientizare” provine dintr-o presupunere: dificultatea istorică a țării noastre de a folosi toți banii care ne vin de la Bruxelles. Referitor la fondurile de coeziune, de exemplu, sunt destul de puține cele care se referă la perioada de șapte ani 2014-2020 pe care, până la sfârșitul acestui an, riscăm să le pierdem, deși ipoteticele cheltuieli anuale necesare punerii tuturor resurselor disponibile. pe teren se ridică doar la 9 miliarde de euro. Abordând PNRR cu aceeași abordare tocmai ilustrată, între 2023 și 2026 va trebui să cheltuim în medie 42 de miliarde de euro pe an pentru a putea realiza toate proiectele prevăzute în plan. O cifră, aceasta din urmă, de 4,5 ori mai mare decât precedenta. Este evident că atingerea acestui obiectiv va fi aproape imposibilă.
• Comparația
Să intrăm în merite. Din cele 64,8 miliarde de euro de fonduri europene de coeziune puse la dispoziția Italiei în perioada 2014-2020, dintre care 17 din cofinanțare națională, puțin sub jumătate (29,8) mai avem de cheltuit. Dacă nu o facem până la sfârșitul acestui an, partea nefolosită trebuie returnată. Aceasta este încă o demonstrație a faptului că țara noastră se luptă foarte mult să cheltuiască banii puși la dispoziție de UE în termenele stabilite. Dacă, în schimb, reușim să facem acest lucru, în termeni pur teoretici parcă am fi cheltuit 9 miliarde de euro în fiecare an din acești șapte ani. Cu PNRR, în schimb, între 2021 și 2026 va trebui să investim 191,5, egală cu o cheltuială medie care permite utilizarea totală a 42 de miliarde de euro pe an în perioada 2023-2026. Ei bine, dacă, așa cum am spus mai sus, ne străduim să punem 9 din fondurile UE pe teren pe an, cum o să cheltuim chiar și 42 cu PNRR, sau de 4,5 ori mai mult?
• În Italia lucrările durează o veșnicie
Potrivit Băncii Italiei1 , pentru o investiție medie de 300 de mii de euro, în țara noastră durata medie de construcție a unei lucrări este de 4 ani și 10 luni. Faza de proiectare2 durează puțin peste 2 ani (echivalent cu 40 la sută din durata totală), atribuirea lucrărilor durează 6 luni și sunt necesari mai mult de 2 ani pentru execuție și testare. Pentru o investiție de cinci milioane de euro, în schimb, timpul de construcție este de 11 ani. În speranța că noul cod de achiziții și reformele care ne vor afecta Administrația Publică vor reduce semnificativ acești timpi, este totuși clar că în următoarele 44 de luni cu greu vom putea fundamenta toate proiectele preconizate de PNRR.
• Întârzieri și pentru Jocurile Olimpice Milano-Cortina 2026
În sala de control desfășurată la Veneția pe 27 februarie la Palazzo Balbi, sediul Consiliului Regional, a reieșit că 20% din lucrările planificate inițial nu vor fi finalizate înainte de începerea Jocurilor Olimpice de iarnă Milano-Cortina (februarie 2026). În Veneto, de exemplu, varianta Cortina și, probabil, și cea a lui Longarone (BL) cu greu vor fi finalizate. În Lombardia, în schimb, varianta Trescore - Entratico (BG) și cea Vercurago (LC), de-a lungul noului drum Lecco-Bergamo, sunt în pericol. Pe scurt, la noi, respectarea orarului de realizare a infrastructurilor mari este întotdeauna o operațiune foarte dificilă. În plus, creșterea costurilor materiilor prime și inflația au înrăutățit situația; de multe ori întârzierea acumulată în ultimii 2 ani este atribuită și acestor creșteri care nu au permis atribuirea lucrărilor sau derularea acestora și deci începerea sau finalizarea șantierelor în termenele prestabilite.
• PNRR: multe investiții, dar profitabilitate scăzută
PNRR-ul nostru este alcătuit din 235,6 miliarde euro, din care 191,5 atribuibile Fondului de Recuperare, 30,6 unui fond suplimentar și celelalte 13,5 miliarde REACT-EU. Din aceste 235,6 miliarde, 52,6 vor fi investite pentru „proiecte existente”, adică deja planificate, în timp ce restul de 183 vor fi destinate finanțării „proiectelor noi”. Așadar, în 2026, creșterea PIB-ului, anul în care se va încheia acțiunea Planului, ar trebui să fie cu 3,6 puncte procentuale mai mare decât în scenariul care s-ar produce fără efectul investițiilor suplimentare. O prognoză, aceasta din urmă, care este prefigurată în scenariul optim, adică că investițiile sunt cheltuite eficient, că condițiile monetare sunt favorabile și că nu există repercusiuni negative asupra primei de risc suveran. Condiții pe care, desigur, nimeni nu ne poate confirma că se vor produce. Dacă, în raport cu cele raportate, tabloul general era mai puțin optimist, PNRR-ul nostru emite alte 2 scenarii: unul mediu cu o creștere a PIB de 2,7 la sută și unul scăzut cu o creștere de 1,8 la sută.
• Un efect modest asupra PIB-ului
Analizând doar scenariul optim, Biroul de Cercetare CGIA raportează că față de 183 de miliarde de investiții, în 2026 vom avea o creștere structurală a PIB-ului de aproximativ 70 de miliarde, rezultând un multiplicator de PIB de 1,2. Un rezultat care nu este deosebit de incitant, dacă se ține cont de faptul că, conform unui studiu al Băncii Italiei, construcția de lucrări publice poate avea repercusiuni importante asupra creșterii economice a unei țări dacă multiplicatorul cheltuielilor de investiții publice este între 1 și 2. Este adevărat că cei 1,2 la sută preconizat de guvernul Draghi în PNRR s-ar încadra în intervalul indicat de Banca Italiei, dar este la fel de adevărat că vom atinge acest obiectiv doar dacă totul va merge bine; lucru de care mulți observatori se îndoiesc, având în vedere ineficiența cronică care caracterizează o mare parte a Administrației noastre Publice, cantitatea de birocrație care stăpânește țara, incapacitatea istorică, așa cum am spus mai sus, de a cheltui toate fondurile europene. În plus, trebuie amintit că Italia nu trezește o fiabilitate ridicată în ceea ce privește previziunile macroeconomice. Datele Comitetului Fiscal European (organism consultativ independent al Comisiei Europene) sunt nemiloase: între 2013 și 2019 am fost țara care a făcut cele mai multe greșeli. Un alt motiv de îndoială că vom putea obține o creștere a PIB de 3,6 la sută și, în consecință, să avem un multiplicator de 1,2.