(de Andrew Pinto) Propaganda lui Putin în sprijinul operațiunii militare speciale din Ucraina este centrată pe motive istorice, datând din imperiul lui Petru cel Mare și pe narațiunea expansiunii periculoase a NATO până la granițele Rusiei.
Extinderea NATO spre Rusia este o teză studiată de numeroși observatori și analiști internaționali care, încercând să justifice invazia Moscovei împotriva Kievului, în unele cazuri au evaluat motivele susținute de Putin drept acceptabile și într-un anumit sens chiar împărtășibile.
Istoria recentă spune însă o altă versiune, cea pe care generalul Pasquale Preziosa,
fost şef de stat major alAeronatica iar astăzi președinte alObservatorul de siguranță Eurispes a explicat el în timpul uneiinterviu pe TGCOM24. Am auzit așadar de la general să aprofundăm conceptele evidențiate în timpul intervenției televizate.
În ceea ce priveșteIntrarea Ucrainei în NATO, generalul Preziosa a susținut astfel: „Intrarea Ucrainei astăzi în NATO nu ajută din punct de vedere general la favorizarea unui posibil proces de pace, din punct de vedere politic în schimb, este narațiunea uneia dintre cele două părți care înaintează și trimite semnale. De fapt, intrarea Georgiei și Ucrainei în NATO a fost deja decisă în Summit-ul NATO de la București în aprilie 2008, fără o dată precisă pentru aderare. Cu ocazia s-a hotărât intrarea în Croația şi de "Albaniacu suspendarea Macedonia de Nord apoi admis în 2020.
Cererile de aderare ale Ucrainei și Georgiei au fost susținute de președintele Bush, dar nu au fost ușor acceptate de Germania și Franța din cauza instabilităților prezente în acele țări. S-a ajuns la acordul cu SUA, indicând în declarația finală a Summit-ului, doar cele două țări candidate pentru accesul la NATO fără a stabili o dată anume pentru intrarea în Alianță, supunând-o îndeplinirii cerințelor de admitere stabilite de plan HARTĂ (Plan de acțiune pentru aderare). Putin a răspuns la această decizie a summit-ului NATO mai întâi prin invazia Georgia
în august 2008 și apoi odată cu destabilizarea Ucrainei în 2014, după evenimentele dineuromaidan.
Este important să clarificăm, adaugă generalul, cel istoria extinderii Alianţei, detaliind-o pe cât posibil, altfel se pare că Alianța a luat într-adevăr deciziile de extindere în mod autonom și nu în coordonare cu Rusia și în conformitate cu tratatele semnate după căderea Zidului Berlinului.
Sfârșitul Uniunii Sovietice a dus în 1990 la semnarea Carta Parisului în sfera de aplicare a Conferință privind securitatea și cooperarea în Europa (CSCE) de către cele 32 de țări aparținând CSCE, printre care se aflau atât SUA, cât și Uniunea Sovietică la acea vreme (ed. Rusia de astăzi).
Odată cu semnarea Cartei de la Paris toți semnatarii împărtășeau principiul că țările devenite independente și suverane după căderea zidului ar putea face propriile alegeri libere pentru propriul viitor.
În conformitate cu acea Carte, în 1997 președintele Rusiei Eltsin a cerut ca extinderile NATO să fie coordonate cu Rusia: astfel s-a născut așa-zisul Actul fondator al NATO Rusia pentru compararea și aprobarea tuturor modificărilor geopolitice ale teritoriului european, liber să-și aleagă în mod independent propria politică externă.
NATO nu și-a schimbat niciodată politica de aderare la Alianța instituită în articolul 10 din Tratatul Atlanticului de Nord semnat după cel de-al Doilea Război Mondial, care spune: „membrii pot invita, cu acordul lor unanim, orice alt stat european în măsură să respecte principiile prezentului tratat și să contribuie la securitate…”
Această politică a fost denumită de-a lungul timpului ca „politica ușilor deschise” și era în spiritul și respectul Cartei de la Paris.
Rusia în anii 90 sub Elțîn a suferit o criză politică, economică și financiară majoră și era în căutarea unei noi identități. Începând cu anii 2000, Putin a dat țării o nouă identitate și a dezvoltat o politică foarte atractivă pentru a reafirma influența Rusiei în țările de la periferia Rusiei.
Politica dezvoltată de Putin a fost foarte diferită de cea a lui Elțin, stigmatizează Preziosa
Noua politică definită de unii analiști neo-imperialist a fost pregătit mai devreme și s-a manifestat în toate aspectele sale încă din 2008 odată cu invadarea Georgiei, încălcând Carta de la Paris și Cartea Națiunilor Unite.
Pace între Franța și China
Despre actualele eforturi diplomatice ale Franței și Chinei de a restabili pacea în Ucraina, Preziosa a subliniat că „speranța va fi ultima care va muri, să ținem cont că trăim într-o societate a incertitudinii și războaiele sunt prin definiție incerte.
Trebuie să observăm că, până acum, nu există un câștigător clar pe câmpul de luptă ucrainean care pare a fi stagnat. Războaiele de uzură sunt cele mai sângeroase și cele mai lungi. Trebuie să așteptăm finalul contraofensivei ucrainene și deci până la sfârșitul anului să avem idei mai clare asupra traiectoriei pe care o va lua acest conflict.
Din nefericire, fiind un război indirect între SUA și Rusia, cadrul strategic este mai complex pentru că trebuie să țină cont de obiectivele strategice ale celor două puteri aflate acum în dezacord care se întind de la Indo-Pacific până la Arctica.
Rolul Europei
Este pragmatic cu privire la rolul Europei Prețioase: „cu siguranță Europa, care pare să fi trăit în”Belle Epoque” după căderea Zidului Berlinului, astăzi trebuie să fie mai mult un promotor al procesului de negociere și pace pentru că granițele conflictului sunt în Europa și dacă conflictul ar lua o întorsătură proastă, teritoriul european în întregime va fi în pericol.
Odată cu intrarea în Finlanda în NATO, granițele cu Rusia s-au mărit, sunt cu circa 1300 km mai mult și desfășurarea de noi arme nucleare la granițe de către Rusia a crescut nivelurile de risc pentru Alianță.
Este necesar să scădem nivelul percepției ruse asupra amenințării NATO și să împingem Rusia să fie garantul Cartei Națiunilor Unite alături de China care se teme pentru Taiwan, a subliniat generalul Preziosa.
Fu Putinadaugă generalul, care s-a confruntat cu Parlamentul german în 2001 a declarat că libertatea a luat locul nenorocirilor perioadei staliniste sovietice („ideile de libertate” au înlocuit „ideologia totalitară stalinistă” și apoi în germană: „Rusia este o țară europeană prietenoasă”.)
A fost acolo China să prezinte un plan de pace, cu siguranță îmbunătățibil acolo unde în primul punct se spune: „Respectul pentru suveranitatea, independența și integritatea teritorială a tuturor țărilor conform legilor internaționale recunoscute inclusiv a scopurilor și principiilor Națiunilor Unite”
Cu acest Putin și această China, Europa are posibilitatea de a construi un viitor sigur pentru populațiile sale, alternativa va fi foarte grea atât pentru Rusia, cât și pentru Europa”.
Aboneaza-te la newsletter-ul nostru!