(de Pasquale PREZIOSA) Pe 12 octombrie, Statele Unite au ridicat măsurile de embargo anterioare împotriva Sudanului.
Acest eveniment a fost sărbătorit cu vizita secretarului de stat adjunct al SUA la Khartoum, capitala Sudanului, John Sullivan. În ciuda prezenței acestor semne de distanță între cele două țări, Sudanul dă semne de încredere nu față de SUA, ci față de Putin.
Primele semne ale acestei divergențe politice au venit odată cu conflictul administrativ cu o cunoscută firmă de avocați cu sediul în Washington DC (Arman Dabiri & Associates), între Banca Agricolă din Sudan, ministrul sudanez al agriculturii și banca centrală sudaneză.
În mod ironic, firma de avocatură este aceeași care a reprezentat Libia lui Muammar Gaddafi în 2010 și, disputa de astăzi este similară cu cea a avocatului libian Anne Sefrioui.
În noiembrie anul trecut, președintele sudanez, de care atârnă un mandat internațional de arestare, Omar al Bashir, s-a întâlnit cu președintele rus Putin la Sochi, căruia i-a cerut protecție. Președintele sudanez a fost însoțit de demnitari de nivel înalt precum: ministrul de externe Ibrahim Ghandour, ministrul apărării, resurselor naturale și energiei. Președintele sudanez consideră că SUA vrea să-l destituie ca președinte al Sudanului, întrucât în timpul conversației cu Sullivan, se pare că a apărut insistența SUA de a împiedica reapariția lui Al Bashir la următoarele alegeri din 2020.
În perioada 22-24 noiembrie s-au purtat discuții oficiale pentru stabilirea cooperării strategice între cele două țări (Rusia Sudan), timp în care președintele sudanez a cerut lui Putin să fie prezent în țară cu o bază militară, aceeași cerere fusese avansat în Egipt de El Sisi în vremuri anterioare.
Sudan consideră că SUA vor să intervină în Sudan și în zonele adiacente, Darfur și Sudanul de Sud. Cererea de ajutor a Sudanului a fost susținută cu acte concrete.
Primul a fost un memorandum de înțelegere cu ROSATOM pentru construcția unei centrale nucleare în Port Sudan și, potrivit rapoartelor, reactorul ar trebui instalat până în 2019.
Al doilea a fost un acord cu ministrul rus al Apărării, Sergey Shoygu, pentru achiziționarea de echipamente militare terestre, avioane SU30 și SU35 și rachete sol-aer S300.
Președintele sudanez l-a întâlnit și pe Dimitry Medvedev, cu care și-a exprimat aceleași concepte de contrast pe care le avea cu administrația americană și îngrijorarea sa că țara sa ar putea fi destabilizată.
Președintele al Bashir a preluat puterea cu gradul de colonel într-o lovitură de stat din 1989. El a fost în centrul atenției internaționale pentru genocidul din Darfur (200.000-400.000 de morți) și a negociat autonomia cu Sudanul de Sud. El este primul președinte al unei țări în așteptarea unui mandat internațional de arestare pentru crime de război și crime împotriva umanității de către Curtea Penală Internațională.
În cadrul Summit-ului Uniunii Africane din 2015 din Africa de Sud, la care participa Al Bashir, a fost emis un ordin de arestare a președintelui sudanez, dar care nu a fost executat de Înalta Curte din Africa de Sud, subminând aplicabilitatea acte criminale internaționale. Președintele Al Bashir a fost reales de mai multe ori cu majoritățile bulgare din propria țară și așa se apropie în 2020.
Problema Sudanului este departe de a fi rezolvată. Țara a trecut pe orbita Rusiei, la fel ca multe țări din Africa și Africa de Nord, în urma politicii lui Putin în Est, Orientul Mijlociu, Africa și America de Sud cu Venezuela.
Politica rusă în conflictul sirian și iranian a reprezentat testul de turnas pentru alinierea geopolitică a țărilor.
Siria a suferit un proces de destabilizare care a fost blocat de intervenția rusă care a impus președintelui Bashar al Assad să rămână în funcție, cu prezența bazelor rusești în țară.
Toate țările care se tem de stabilitatea lor în zonă urmează exemplul sirian. Geopolitica SUA se luptă să-și stabilească rețeaua în zonă, cu un avantaj rus acum.
Pentru Africa, dacă ar fi stabilit interesul chinezesc rus, va fi dificil să se dezvolte planuri strategice de cooperare cu Occidentul.