(de John Blackeye) "Un moment emoționant și extraordinar cu închiderea unui capitol semnificativ din istoria noastră. 20 de ani de efort național au ajuns la sfârșit, care au văzut dedicarea și spiritul de sacrificiu al celor peste 50.000 de bărbați și femei în uniformă care s-au alternat în acești ani lungi și vreau să-mi amintesc cu recunoștință cei 723 de răniți și cu emoție profundă cele 53 de victime italiene care și-au pierdut viața în serviciul Republicii și pentru a aduce stabilizarea și pacea în Afganistan", A spus ministrul nostru al apărării, Lorenzo Guerini, acum câteva luni la încheierea misiunii militare italiene în Afganistan.
Un mesaj aseptic fără referințe la rezultate și fără rapoarte finale, totul axat pe efortul contingentului militar italian angajat în acea zonă geografică inaccesibilă.
Realitatea iese în aceste ore. Este o imensă înfrângere. Poate că acesta a fost motivul pentru care nu a fost nimeni care să-i întâmpine pe ultimii soldați ai contingentului italian care se întorceau din Afganistan. O lecție extraordinară, dacă nu chiar o mare lovitură pentru lumea occidentală, uitați-vă doar la imaginile pe care mass-media din întreaga lume le transmit din Afganistan în aceste ultime ore.
Abandonarea imediată a teritoriului respectiv a lăsat în picioare o organizație fictivă a unui stat susținut de coaliții internaționale care se topește ca zăpada în soare în fața avansului talibanilor.
Nu există cuvinte decât una care să definească misiunea afgană: eșecul. Un eșec total.
Ministrul Apărării Guerini a reamintit i 723 de soldați răniți și 53 de victime. Un masacru, dar tragedia din tragedie în acest moment, este să vedem că toate eforturile, toate resursele cheltuite pentru a încerca să dea o identitate democratică Regiunii respective, nu au servit niciunui scop.
Cea mai mare lecție din toate timpurile care trebuie învățată din această nefericită experiență este aceea democrația nu poate fi exportată. Dar lucrul și mai important, dintr-o perspectivă, este să considerăm că această afirmație este valabilă și invers și adică Islamul nu se adaptează la democrație nici atunci când aterizează cu bărci de cauciuc pe malul nostru. Și ar trebui să prețuim acest lucru.
Zeci de ani de lupte cu ceea ce fusese identificat drept răul de eradicat pentru a înțelege apoi că cultura și mentalitatea unui popor islamic nu pot fi subminate. Acestea rămân intacte, indiferent de orice efort depus și în ceea ce privește progresul, sprijinul pentru sănătate și bunăstare. Este inutil. Vor să rămână așa, cu cultura și mentalitatea lor. Într-adevăr, cu non-cultura lor.
În acest moment, ne întrebăm dacă data viitoare este potrivit să urmăm aliații care, să nu uităm, intraseră în Afganistan pentru a răzbuna atacurile din 11 septembrie 2001. Obiectivul secundar a fost acela de a încerca apoi să normalizeze o societate pestriță precum cea afgană și ancorată atât de principiile unei religii: s-a dovedit a fi o misiune cu adevărat imposibilă. Rușii nu au reușit, americanii nu au reușit cu toți acei aliați care au lăsat o contribuție grea în ceea ce privește viețile umane pe acele meleaguri aride și periculoase.
Nici măcar ieșirea nu a fost programată la nivelurile cerute de tradiția națiunilor occidentale. Președintele SUA Biden pentru a oferi o acoperire mediatică mai mare unei decizii politice care se oprește brusc cu trecutul, el a anunțat retragerea armatei din Afganistan, fără a calcula căHydra cu mii de capete nu era latentă. Deci, pentru o cascadorie mediatică eficientă, americanii au fost primii care au fost obligați să evacueze Ambasada cu ajutorul elicopterelor de pe acoperișuri. Ce prost. Nici măcar nu au salvat fața, dar am fugit.
Moral. Nimeni nu este capabil să rescrie istoria lumii și dacă cineva încearcă să facă acest lucru, face greșeli și decizii care, în consecință, duc la efecte secundare dezastruoase.
O altă pagină a istoriei lumii poate fi transformată, dar este cu siguranță una dintre cele mai urâte scrise la începutul acestui al treilea mileniu.